Cu ajutorul acestui proiect curatorial imi urmaresc niste interese personale. Primul dintre ele ar fi promovarea artei tinere. Al doilea ar fi incercarea de coagulare a unui context profesional in care sa am senzatia ca pot lucra inconjurat de initiative paralele, indepartand astfel impresia de singuratate intr-un mediu cultural indiferent si neprimitor. Un al treilea scop ar fi cooptarea, in masura in care este posibil, a institutiilor culturale, la implinirea primelor doua deziderate.

Artistii contemporani avanseaza in cariera prin autopromovare si prin managementul propriei persoane. De multe ori o asemenea atitudine inseamna in acelasi timp acumularea in scurt timp a unor privilegii in functie de succesul obtinut, dar conduce si la izolarea intr-o zona a prosperitatii si a prestigiului personal, de care te bucuri de unul singur.

Pana acum am demarat doua initiative care sa nege, pe cat posibil, acest tipar. Am mers la Liceul George Cosbuc si am tinut un curs de arta contemporana, construit ca un joc cu machetele lucrarilor reprezentative din perioada 1950-1990. Am investit proprii bani in obiecte si nu am cerut nici un onorariu.

De asemenea, am deschis o galerie de apartament in care au avut loc zece expozitii, la sfarsitul carora toate exponatele au fost daruite publicului printr-o tombola. Publicul avea astfel posibilitatea sa plece acasa cu lucrarile vazute, fiind mai in masura sa judece arta contemporana de la o distanta minima, pentru ca aceasta le invada inevitabil spatiul personal.

Ma intereseaza ideea de generozitate, atat cat e ea posibila intr-o lume in care interactiunile trebuiesc formulate cat mai bine pentru a avea o semnificatie si unde e imposibil de fapt sa dai totul tuturor. Echilibrul dintre o pornire egalitara care e legata de idealism si constrangerile realitatii e lucrul pe care l-am cautat in proiectele de acest fel pe care le-am derulat pana acum.

Young Romanian Art e tot o incercare de liberalizare a resurselor, de data asta fiind vorba de posibilitatile de prezentare si promovare a propriei activitati. In loc sa expun lucrarile mele timp de sase luni de zile in noua galerie a ICR Venetia, am ales sa impart spatiul de expozitie cu alti artisti. Nu stiu daca acest gest va mai fi facut si de alte persoane in viitor, dar il simteam necesar, la nivel personal.

Intentia mea este sa fac un gest polemic la adresa contextului insititutional romanesc in general, care nu pare prea interesat sa sustina tinerii artisti. In acelasi timp, ma intereseaza si sa formulez noi posibilitati de functionare a tinerilor artisti in acest context, inventand alte strategii. Muzeul artei tinere care va fi infiintat la intoarcerea acasa functioneaza dupa aceleasi coordonate.

Proiectul nu e decat o modalitate de a propune o solutie temporara pentru o problema punctuala a unui grup restrans – artistii tineri – intr-un mediu in care exista si alte probleme si alte persoane care se confrunta cu dificultati de reprezentare si de obtinere a unui sprijin pentru activitatea pe care o desfasoara. Toate acestea nu inseamna insa ca printre artistii selectati nu exista si persoane cu o viata profesionala bine inchegata, a caror participare semnaleaza mai mult un gest de solidaritate, decat o nevoie reala de reprezentare in acest context.

Expozitia urmareste sa faca o afirmatie slaba si banala – in Romania exista arta tanara. Dupa 45 de ani de realism socialist arta contemporana devine un limbaj generalizat, care nu a reusit inca sa se substituie in intregime picturii si sculpturii de o anumita factura (si nici orizontului lor teoretic si mental), dar care traieste un destin paralel, care e poate si cea mai buna modalitate de existenta.

Initiative ca Galeria Noua si revista Omagiu au disparut. E timpul sa apara alte canale prin care arta noua sa fie comunicata publicului, in afara unui circuit comercial, intr-o zona de productie culturala non-profit. Astfel apare Young Romanian Art, o incercare de a face vizibila pe plan international, in timpul Bienalei de Arta de la Venetia, pe perioada a cinci luni de zile, munca a 33 de artisti romani nascuti intre 1968 si 1986.

Am folosit o eticheta sonora, care trimite la tinerii artisti britanici. Intre ei si artistii romani se naste o prapastie de motivatie, de continut si de finantare. E doar un joc lingvistic ce urmareste sa atraga atentia asupra unui segment major din creatia contemporana recenta.

Expunerile s-au construit din obiectele deja produse in ultimii cinci ani (2004 – 2009), pentru ca nu am dispus de un buget pentru a comisiona lucrari noi de la artistii selectionati. Astfel s-a conturat mai degraba ideea unei antologii, decat cea a unei expozitii cu caracter inedit. De aici si impresia de arhiva, de acumulare de obiecte si gesturi. Ma intereseaza posibilitatea de a avea o privire globala asupra fenomenului artei tinere, desigur fara pretentia de a fi exhaustiva.

Limita estetica si conceptuala a selectiei e trasata de alegeri personale, mai putin restranse decat m-as fi gandit initial. Exista insa si un nivel de intelegere antropologic al proiectului. Impreuna cu dosarul care insoteste expozitia, in care am adunat toate propunerile primite pe care nu le-am acceptat spre a fi expuse, proiectul poate fi vazut si ca o mica arhiva ce ii contine pe cativa dintre cei care se autodenumesc artisti tineri romani, dar si a felului cum arata productiile lor.

Lucrarile incluse in seria de expozitii sunt diverse, atat ca nivel valoric, ca mediu de productie, cat si ca directii alese. Cinismul, fericirea, umorul, dezamagirea, singuratatea si analiza de adancime merg mana in mana, pentru a forma o serie de atitudini in fata realitatii, dar si fata de universurile imaginare colective sau individuale.

Din punct de vedere vizual artistii selectati produc reactii foarte diferite. Fotografia, pictura, sculptura, interventiile in spatiul public, obiectele functioneaza fiecare in nisa lui, ca intr-un mediu separat. Nu exista un feeling comun si nici o finalitate comuna a lucrarilor. Unele din ele construiesc o imagine care poate fi legata de un univers post-comunist, uneori vazut printr-o perspectiva critica, alteori cu nuante pop, altele sunt contemporane cu totul, atat ca subiecte, cat si ca realizare.

Modificarile de psihic colectiv si de structura sociala constituie subiectul predilect al multora dintre lucrari. Obiectele, gesturile si imaginile produse marcheaza o noua libertate de abordare care sta in afara limitelor scolilor de pictura, sau ale realismului socialist, doua forte dominatoare in spatiul cultural romanesc, ale caror reminiscente sunt simtite si astazi foarte puternic in gustul comun, in scolile de arta, dar si in galerii.

Ruptura cu trecutul cultural este facuta intr-o maniera foarte nuantata. Unii artisti se dezic in intregime de orice antecedente vizuale, pe cand altii se folosesc de acestea ca de un reziduu sau materie prima, pentru a pune in discutie puterea formidabila a stereotipurilor culturale.

Cliseele vizuale legate de biserica ortodoxa si de partidul comunist sunt apropriate si refolosite in feluri amuzante, sau sunt tratate in feluri noi, ce se despart atat de traditiile teoretice, cat si de cele vizuale. De asemenea, exista directii care sunt legate de reverie si de joaca, acestea neavand nimic de-a face cu incercarile de reformare a starii de lucruri de pe acest pamant. Exista destul spatiu si pentru practici mai intelectuale sau pur conceptuale, interesate de dinamica obiectelor si a atitudinilor insignifiante, care sunt minunate in simplitatea lor.

Emfaza, aspectul comercial, sau pretentiile de excelenta ale contextului artistic din Romania sunt si ele luate in seama si criticate uneori cu ironie, alteori cu sarcasm. Cu ajutorul fotografiei se intocmesc arhive de locuri si de oameni care au potentialul de a deveni niste tipuri reprezentative, iar schimbarile de comportamente colective din zona rurala sunt privite ironic si documentar.

Potentialul revolutionar al artei este in acelasi timp explorat cu intensitate, dar si ridiculizat, sau pur si simplu lasat la o parte, pentru ca Romania este o natiune care a fost spalata pe creier timp de 45 de ani de propaganda marxista. Ceea ce aceste lucrari incearca sa comunice e mai degraba o senzatie generica de libertate, in conditiile in care scepticismul este inca foarte mare fata de orice ideologii artistice sau politice.



Mircea Nicolae